Oct 262018
 

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, izvorâtorul de mir, s-a născut în cetatea Solunului, sau Tesalonic, din Grecia. Tatăl său a fost voievodul, comandantul cetăţii Tesalonic; şi era creştin, dar ţinea în taină dreapta credinţă, pentru marea prigoană care era atunci asupra credincioşilor creştini. El avea pe acest copil Dimitrie, pe care l-a crescut în dreapta credinţă cea a lui Iisus Hristos .

Şi avea în palatul său tatăl lui Dimitrie două icoane preafrumoase, ferecate în aur:icoana Domnului Dumnezeu şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi cea a Prea Sfintei şi Prea Curatei Maici, la care se duceau în taină şi se închinau, el şi soţia lui. Şi îl ducea şi pe copilul Dimitrie, din pruncie, să se închine Mântuitorului şi Maicii Domnului, în faţa acestor sfinte icoane, învăţându-l pe dânsul taina adevăratei credinţe în Hristos încă de la cea mai fragedă vârstă.

Sfantul Mucenic Dimitrie si-a intarit astfel de mic credinta prin grija parintilor sai, iar in jurul varstei de 20 atat s-a intarit incat nu l-au induplecat nici cele mai groaznice chinuri ca sa renunte la ea.

Este astazi unul dintre cei mai cinstiti si cunoscuti sfinti mucenici cinstiti din intreaga lume, sarbatorit la 26 oct in fiecare an.

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir- Icoana realizata pe lemn, in stil bizantin cu foita de aur de 22k.
Dimensiune 55x 100 cm

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir-DETALIU- Icoana realizata pe lemn, in stil bizantin cu foita de aur de 22k.
Dimensiune 55x 100 cm

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir- Icoana realizata pe lemn, in stil bizantin cu foita de aur de 22k.
Dimensiune 55x 100 cm

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir- Icoana realizata pe lemn, in stil bizantin cu foita de aur de 22k.
Dimensiune 55x 100 cm

Sfantul Mare Mucenic Dimitrie Izvoratorul de Mir- Icoana realizata pe lemn, in stil bizantin cu foita de aur de 22k.
Dimensiune 55x 100 cm

Theodoros Art

ceraselaciuca@yahoo.com

ceraselaciuca@gmail.com

0040761040129

 Leave a Reply

(required)

(required)