În Duminica Tururor Sfinților, precum și la sărbătoarea Întâmpinării Domnului (2 februarie), dar și în ziua dinaintea ajunul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului (13 august), cinstim Icoana Maicii Domnului „cu șapte săgeți” care mai este numită și „îmblânzirea inimilor împietrite”.
Icoana este una din puținele în care Fecioara Maria apare singură. Inima Ei este străpunsă cu șapte săgeți. Așezarea săgeților diferă: patru pe partea stângă și trei pe partea dreaptă, sau invers, ori câte trei în fiecare parte și una pe verticală în partea de jos. Acest număr, șapte, înseamnă plinătatea, dar în cazul de față înseamnă plinătatea necazului (a durerii și a suferinței). Originile Icoanei sunt în Biserica Romano-Catolică, și se crede că a fost adusă în Rusia de către iconografii polonezi. În conformitate cu tradiția răsăriteană, spre deosebire de cea a occidentului care se închină inimii Maicii Domnului, în această Icoană inima Fecioarei Maria este ascunsă, nevăzându-se prin hainele Sale.
„Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Lc. 2, 34-35).
Aceasta icoana speciala este mare ajutatoare pentru a intoarce inimile si sufletele inclestate de patimi si rautati. Maica Domnului este cea care cunoaste culmea suferintei, si ea poate astfel usura orice suferinta a noastra.

Dimensiuni 50X40 cm

Dimensiuni 50X40 cm

Dimensiuni 50X40 cm

Icoana pe lemn, realizata in tehnica bizantina, cu foita de aur de 22k, si aplicatii de pietre semipretioase.
Dimensiuni 50X40 cm

Dimensiuni 50X40 cm

Dimensiune A4

Dimensiune A4
THEODOROS ART
ceraselaciuca@yahoo.com
ceraselaciuca@gmail.com

Buna seara,
La ce pret ar fi o icoana a MaiciiDomnului in format de 30X40 sau 40X50, stil mai simplu (adica fara litere sau scrieri adaugate) si fara pietre, pe care am putea-o inrama? Faceti picturi si pe panza?
Multumesc,
Sanda
Buna seara,
La ce pret ar fi o icoana a MaiciiDomnului in format de 30X40 sau 40X50, stil mai simplu (adica fara litere sau scrieri adaugate) si fara pietre, care daca s-ar putea sa aduca mai ult cu o icoana ‘veche’, pe care am putea-o inrama? Faceti picturi si pe panza?
Multumesc,
Sanda