Sfantul Mucenic Luchian Preotul- Ocrotitorul sfintilor slujitori ai Domnului Hristos!

Sfantul Mucenic Luchian Preotul- Ocrotitorul sfintilor slujitori ai Domnului Hristos!

Sfantul Mucenic lucian Preotul, a fost martirizat in timpul imparatului Maximian  .Lucian era de loc din cetatea Samosatelor din Siria, născut din părinţi drept-credincioşi.

Imparatul mult la amenintat cu chinurile insa el deloc nu s-a înfricoşat de ameninţarea lui; apoi l-a pus în temniţă în care a răbdat tot felul de chinuri: l-a legat în lanţuri, l-a bătut cu pietre ascuţite şi l-au chinuit mult cu foamea şi cu setea; iar printre alte multe chinuri i-au rupt toate membrele din încheieturi, l-au pus cu spatele pe cioburi ascuţite, pe care a zăcut patruzeci de zile. Şi sosind praznicul dumnezeieştilor arătări, sfântul a dorit ca şi el şi creştinii cei erau cu dânsul să se împărtăşească cu Sfintele Taine. Şi l-a rugat pe Dumnezeu să-i îndeplinească dorinţa. Şi a rânduit Milostivul Dumnezeu ca, prin nebăgarea de seamă a străjerilor, unii din credincioşi s-au adunat în temniţă la dânsul aducând pâine şi vin. Iar Sfântul Lucian a zis ucenicilor lui şi tuturor credincioşilor care erau acolo: “Staţi împrejurul meu şi să vă faceţi biserică, căci cred lui Dumnezeu că mai bine primită îi va fi Lui biserica cea vie, decât cea de lemne sau de pietre”. Apoi, înconjurându-l pe el toţi, le-a zis: “Să săvârşim Sfânta Liturghie şi să ne împărtăşim cu dumnezeieştile Taine”. Iar ucenicii i-au zis: “Unde să punem mâinile, părinte, pentru săvârşirea Sfintelor Taine, pentru că aici nu este masă?” Iar el, zăcând cu faţa în sus, fiind legat pe cioburi, a zis: “Pe pieptul meu să o puneţi şi va fi pristol viu al Dumnezeului celui viu”. Şi aşa s-a săvârşit dumnezeiasca Liturghie în temniţă, pe pieptul sfântului, după rânduiala, precum se cade, cu toate rugăciunile cele cuviincioase ei şi toţi s-au împărtăşit cu Sfintele şi dumnezeieştile Taine.

     Dimineaţă a trimis împăratul slujitori ca să vadă dacă Lucian mai este încă viu. Şi când au intrat slujitorii pe uşile temniţei, Sfântul Lucian, văzându-i, a strigăt de trei ori: “Sunt creştin”. Şi cu aceste cuvinte şi-a dat duhul în mâinile lui Iisus Hristos, Dumnezeul său. Şi slujitorii au vestit lui Maximian că Lucian a murit, iar el a poruncit ca trupul lui să fie aruncat în mare. Slujitorii au făcut după porunca împăratului şi, legându-l de o piatră, au aruncat în noianul mării mult pătimitorul trup al Sfântului Lucian. Şi a stat în mare trezeci de zile. După aceea i s-a arătat unuia din ucenicii săi şi anume lui Glicherie, poruncindu-i să meargă la malul mării şi, luându-i trupul lui, să-l îngroape. Şi a ieşit Glicherie la mal împreună cu alţi creştini şi căutau trupul sfântului; şi iată că a văzut în mare nişte delfini ducând trupul cel mucenicesc nestricat, pe care, aducându-l la mal, l-au aruncat pe uscat. Iar credincioşii, luându-l cu mare bucurie, l-au îngropat cu mare cinste. Iar după mulţi ani, Sfânta împărăteasă Elena, maica lui Constantin, a ridicat o biserică în numele sfântului mucenic, deasupra mormântului său, căruia şi de la noi acum să-i fie slavă, cinste şi închinăciune, în vecii vecilor. Amin!

Sfantul Mare Mucenic LUCHIAN- Icoana realizata pe lemn, in stil bizantin cu foita de aur de 22k. Dimensiune A4
Sfantul Mare Mucenic LUCHIAN Preotul- Icoana realizata pe lemn, in stil bizantin cu foita de aur de 22k.
Dimensiune A4
Sfantul Mare Mucenic LUCHIAN- Icoana realizata pe lemn, in stil bizantin cu foita de aur de 22k. Dimensiune A4
Sfantul Mare Mucenic LUCHIAN Preotul- Icoana realizata pe lemn, in stil bizantin cu foita de aur de 22k.
Dimensiune A4
Sfantul Mare Mucenic LUCHIAN- Icoana realizata pe lemn, in stil bizantin cu foita de aur de 22k. Dimensiune A4
Sfantul Mare Mucenic LUCHIAN Preotul- Icoana realizata pe lemn, in stil bizantin cu foita de aur de 22k.
Dimensiune A4

Theodoros Art

ceraselaciuca@yahoo.com

ceraselaciuca@gmail.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *